Propunere de eliminare a avizului de angajare pentru străinii cu drept de şedere temporară pentru reîntregirea familiei

Wednesday, March 29, 2017
În prezent, străinii care vin cu viză pentru reîntregirea familiei, în virtutea relației de rudenie cu cetățeni din state terțe care au drept de ședere în România, nu beneficiază de aceleași drepturi ca susținătorul reîntregirii (sponsorul). De cele mai multe ori relația de rudenie în baza căreia au obținut viza de ședere pentru reîntregirea familiei este de soț/soție sau copii minori aflați în întreținere. Pentru a accede la locuri de muncă, acestor categorii de străini li se solicită obținerea în prealabil a avizului de angajare eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări.
 
Conform statisticilor Inspectoratului General pentru Imigrări, la data de 31.12.2017, în România se aflau 6.949 persoane cu ședere legală pentru reîntregirea familiei cu cetățeni din state terțe. Dintre acestea, 3.217 erau în intervalul de vârstă 18 – 59 de ani, deci în vârstă de muncă. Membrii de familie ai persoanelor cu protecție internațională și ai străinilor cu ședere pe termen lung reprezintă mai puțin de jumătate din cifra de 3.217.
 
Înțelegem că perspectivele de integrare ale membrilor de familie ai RTT sunt diferite în funcție de categoria din care sponsorul face parte și, de asemenea, înțelegem faptul că dreptul la muncă al membrilor de familie nu poate excede dreptul la muncă al sponsorului. 
 
În aceste condiții, considerăm de interes pentru speța în cauză membrii de familie ai RTT care fac parte numai din două categorii: RTT cu ședere pe termen lung în România și persoanele cu o formă de protecție internațională. Ambele categorii de sponsori au drept de muncă în aceleași condiții ca cetățenii români, deci fără aviz de angajare.
 
În acord cu prevederile Directivei 2003/86/CE privind dreptul la reîntregirea familiei, care prevede tratamentul egal al sponsorului și membrilor săi de familie și în scopul îndepărtării unei bariere birocratice în accesul pe piața muncii, propunem eliminarea obligației de a obține avizul de angajare pentru membrii de familie ai persoanelor cu protecție internațională și ai străinilor cu ședere pe termen lung. 
 
Cadrul legal actual este dat de Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 privind ȋncadrarea ȋn muncă și detașarea străinilor pe teritoriul Romȃniei și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor ȋn Romȃnia, care prevede faptul că acești străini au drept de muncă în România numai cu aviz de angajare. Procedura de eliberare a avizului de angajare este birocratică și costisitoare (taxa pentru eliberarea avizului de angajare este echivalentul în lei a 200 EUR). Din aceste motive, pentru străinul membru de familie al unui resortisant dintr-o țară terță (RTT) avizul de angajare constituie un obstacol în calea accesului pe piața muncii din România, mai ales dacă sponsorul face parte din categoria străinilor care se află pe termen nedeterminat în România (deci cu perspective de integrare pe termen lung) și are drept de muncă în aceleași condiții ca și cetățenii români. Ne referim aici la RTT cu ședere pe termen lung și la persoanele cu protecție internațională. 
 
Condiționarea accesului pe piața forței de muncă de obținerea avizului de angajare, în cazul străinilor cu ședere temporară pentru reîntregirea familiei, ai căror sponsori sunt RTT cu ședere pe termen lung sau persoane cu protecție internațională, poate genera o inegalitate de statut și poziție a acestora în raport cu sponsorul, atât în cadrul familiei, cât și în cadrul societății, ce nu-și găsește justificare. 
 
Prevederea legală vizată de prezenta solicitare: art. 3, alin. (2), al OG 25/2014 privind ȋncadrarea ȋn muncă și detașarea străinilor pe teritoriul Romȃniei și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor ȋn Romȃnia, referitor la exceptarea de la obținerea avizului de angajare necesar încadrării în muncă pentru anumite categorii de străini.
 
Modificarea propusă: art. 3, alin. (2), lit. f) al OG 25/2014 se modifică și va avea următorul cuprins: 
“f) străinii titulari ai dreptului de şedere temporară pentru reîntregirea familiei în calitate de membri de familie ai unui cetăţean român, ai unui RTT cu ședere pe termen lung în România și ai unei persoane cu o formă de protecție internațională în România;”
 
Considerăm că, în virtutea principiului unității familiei, perspectivele de integrare socială ale străinului cu ședere legală pentru reîntregirea familiei ar trebui să fie egale cu cele ale sponsorului său. Discrepanțele au efect descurajant pentru membrii de familie și devin un obstacol în calea integrării sociale a acestora. De asemenea, inegalitățile au efect negativ asupra veniturilor familiei, crescând riscul ca aceasta să ajungă în situație de criză, iar membrii săi să fie nevoiți să acceseze sistemul de asistență socială. Acest lucru contravine obiectivului statului român de a-i face cât mai repede productivi economic pe străinii cu ședere legală în România și de a le încuraja și sprijini integrarea în societate. 
 
Nu în ultimul rând, România și-a asumat eforturi în sensul reducerii inegalității de gen, care în familiile de migranți este tradițional mai pronunțată. Având în vedere că majoritatea membrilor de familie ai RTT care vin pe reîntregirea familiei sunt femei, eliminarea avizului de angajare pentru cele ai căror sponsori sunt RTT cu ședere pe termen lung și persoane cu protecție internațională ar încuraja participarea femeilor migrante pe piața muncii și reducerea decalajelor de statut social între acestea și soții lor.
 
Pentru a sprijini integrarea socială a membrilor de familie ai RTT care au, în virtutea statutului sponsorului lor și al principiului unității familiei, perspective de a rămâne în România pe termen îndelungat, și pentru a încuraja activitățile legale salariale ale acestora, considerăm că scutirea de obținerea avizului de angajare pentru membrii de familie ai RTT cu ședere pe termen lung în România și ai celor cu protecție internațională ar elimina o barieră nenecesară în calea participării economice a acestor străini. Adoptarea acestei modificării ar facilita integrarea și incluziunea socială în România a membrilor de familie ai RTT din cele două categorii. 

                                    

În anul 2017 Coaliția pentru Drepturile Migranților și Refugiaților a fost finanțată printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Începând cu anul 2018, CDMiR este susținută prin intermediul proiectului NIEM- National Integration Evaluation Mechanism. Measuring and improving integration of beneficiaries of international protection, finanțat prin Fondul European pentru Migrație și Azil, co-finanțat de Open Society Foundations.

Pentru mai multe informații despre Programul de Cooperare Elvețiano-Român, accesați www.swiss-contribution.ro, www.swiss-contribution.admin.ch/romania.

Detalii despre proiectul NIEM sunt disponibile pe www.forintegration.eu.

Acest website nu reflectă neapărat poziția oficială a guvernului elvețian, a Comisiei Europene, sau a Open Society Foundations.

Responsabilitatea pentru conținutul acestuia este asumată în întregime de Centrul de Documentare şi Cercetare în Domeniul Integrării Imigranţilor și de Centrul pentru Inovare Publică.